Procesul de programare sau modul în care sunt create politicile de sprijin și dezvoltare la nivel european, național și regional
La fel ca toate procesele de luare a deciziilor politice, procesul de programare sau de concepere a strategiilor și politicilor de dezvoltare este un ciclu cu șase etape: (a) stabilirea agendei; (b) formularea politicilor; (c) luarea deciziilor; (d) punerea în aplicare; (e) urmărirea; (f) reformularea.
Rolul principal și responsabilitatea principală în acest ciclu revine autorităților naționale și regionale în parteneriat cu Comisia Europeană, dar în multe etape este necesară implicarea altor părți interesate, inclusiv a cetățenilor și a asociațiilor acestora. În mod specific, punerea în aplicare a politicii de coeziune și programarea strategiilor naționale de dezvoltare se desfășoară după cum urmează:
1. Stabilirea agendei
1.1. Comisia Europeană propune Consiliului European și Parlamentului European să voteze bugetul politicii și normele de punere în aplicare a acestuia.
1.2. Principiile și prioritățile politicii (de coeziune) sunt definite prin analizarea situației regiunilor, a realizărilor și a obiectivelor de dezvoltare viitoare. Comisia și statele membre sunt consultate.
1.3.Un proiect de lucru al principalelor concepte de politică este inclus într-un ciclu de consultare publică cu părțile interesate..
2. Elaborarea politicilor
2.1. Fiecare stat membru redactează un acord de parteneriat în care își prezintă strategia de dezvoltare (bazată pe politica de coeziune) și propune o listă de programe pentru punerea în aplicare a acesteia;
2.2. Se pregătesc proiecte de programe operaționale (PO) pentru dezvoltarea țării. Programele sunt elaborate de autoritățile publice responsabile și de organismele/grupurile constituite în acest scop
2.3.Versiunile de lucru ale programelor sunt discutate în public, la care poate participa orice cetățean
3. Luarea deciziilor
3.1. Comisia convine cu autoritățile naționale asupra conținutului final al acordului de parteneriat, inclusiv asupra valorii finanțării care urmează să fie direcționată către țara respectivă
3.2. Comisia Europeană este de acord cu conținutul programelor operaționale ale fiecărui stat membru în ceea ce privește coerența priorităților acestora cu cele ale politicii de coeziune, rezultatele așteptate etc
3.3. Comisia Europeană aprobă conținutul programelor de cooperare internațională, transfrontalieră și interregională.
4. Implementare
4.1. Fiecare program operațional este alcătuit dintr-un set de obiective, priorități și rezultate urmărite, care sunt puse în aplicare prin implementarea de proiecte individuale
4.2. Proiectele sunt elaborate și depuse în cadrul așa-numitelor "proceduri de grant" sau "cereri de propuneri", care au, de asemenea, bugete, obiective și rezultate definite. Acestea sunt anunțate în mod regulat pe parcursul perioadei de programare de șapte ani. Versiunea finală a fiecărei proceduri/cereri de propuneri de proiecte este anunțată după o consultare publică cu părțile interesate
4.3. Proiectele depuse în mod regulat sunt evaluate în conformitate cu criterii predefinite. Finanțarea este acordată inițiativelor clasate pe primele locuri până la alocarea resurselor disponibile
5. Monitorizare
5.1. Proiectele sunt gestionate de instituții publice, organizații non-profit și organizații private, denumite beneficiari. În funcție de obiectivele și direcția lor, proiectele creează beneficii pentru participanții lor (persoane, grupuri sau organizații) sau pentru comunitatea sau sectorul în care sunt implementate.
5.2. Departamentul responsabil (autoritatea de management) monitorizează implementarea proiectelor prin diverse mijloace. Realizările proiectelor (rezultate și indicatori) sunt sintetizate într-un raport privind stadiul (progresul) programului la un moment dat și sunt prezentate Comisiei.
5.3. La rândul său, Comisia sintetizează realizările programelor naționale în raportul de activitate privind politica de coeziune pe care îl prezintă Parlamentului European și Consiliului.
6. Reformulare
6.1. În cursul punerii în aplicare a programelor, este posibil ca o anumită procedură de subvenționare să prezinte un interes considerabil, iar o altă procedură să prezinte un interes minim, și să apară o nouă sarcină de o importanță mult mai mare. În acest caz, se justifică necesitatea unui transfer de fonduri sau a unei reformulări a programului operațional, se fac ajustări la părțile relevante ale programelor operaționale, iar acestea se reconciliază cu Comisia.
6.2. . Feedback-ul obținut în urma conceperii, implementării și reformulării programelor operaționale și transfrontaliere este utilizat pentru a dezvolta principiile și prioritățile următoarei politici de coeziune. De exemplu, o politică reformată și modernizată, cu o sarcină birocratică redusă, va fi pusă în aplicare în 2021-2027.
Procesul de programare este un ciclu cu două direcții: de sus în jos în stabilirea obiectivelor și de jos în sus în raportarea și evaluarea rezultatelor. Politica de coeziune este cadrul strategic care definește interesele de dezvoltare la nivelul UE. Acesta prezintă obiectivele generale care urmează să fie atinse de Comunitate pe o perioadă de 7 ani. Pe această bază, fiecare stat membru ar trebui să elaboreze o strategie de dezvoltare care să răspundă nevoilor sale individuale, dar care să contribuie, de asemenea, la progresul general urmărit.
Strategia națională este diferențiată în continuare în ceea ce privește domeniul de aplicare și domeniile de impact și este exprimată într-un set de așa-numite „programe operaționale”, al căror număr total variază. Fiecare dintre aceste programe stabilește obiective generale și specifice și urmărește să genereze rezultate și efecte specifice, a căror realizare cumulativă va contribui la realizarea celor naționale.